Chiar dacă ești fumător înrăit poți opta pentru tigarile electronice mai sanatoase

Țigările electronice nu mai au nevoie de nici o prezentare, cererea lor fiind una destul de mare încă de la apariția lor pe piață. Dacă la început fumătorii au fost sceptici în privinda acestor țigări electronice, pe măsură ce acestea au avut review-uri pozitive, oamenii au realizat că este o alternativă foarte sănătoasă la țigările obișnuite.

Cum puteți ține fumatul sub control, într-o manieră ce nu dăunează organismului?

Nu este un secret pentru nimeni că tutunul este nociv. Acesta nu este însă un motiv pentru ca oamenii să se lase de fumat, deși există numeoase atenționări, chiar și pe pachetele de țigări. Fumatul întră în categoria viciilor, însă a avea un viciu nu înseamnă întotdeauna ceva negativ pentru organismul tău. Și dacă faci exces de shopping online, tot în categoria viciilor putem încadra acest obicei. Revenind la țigări, mai exact la cele electronice, odată cu notorietatea care au căpătat-o, a venit și curiozitatea fumătorilor în ceea ce le privește.


Cel mai interesate de acestea au fost persoanele de sex feminin care au văzut în aceste țigări electronice oportunitatea de a se lasă de fumat, fără însă a o face definitiv, ci prin înlocuirea cu o varianta nenociva. Iar acest tip de vaporizatoare, deoarece această este denumirea lor, le-a permis acest lucru, având o serie de caracteristici atractive pentru consumatori. În primul rând, designul acestora este cel care îți atrage atenția imediat, fiind unul deosebit, modern.



Țigări electronice – ce le face atât de speciale


Așa cum în magazine găsești pachete de țigări de la diferiți producători, același lucru este valabil și pentru țigări electronice. Diferența cea mai mare este alegerea variantei potrivite pentru nevoile tale. Atunci când îți cumperi țigări obișnuite practic îți alegi un anumit tip de țigări care îți satisfac nevoie, țigări care sunt mai slabe sau mai puternice ca și intensitate și cam asta ar fi tot, deoarece, din punct de vedere vizual, majoritatea țigărilor arată pactic, la fel, doar pachetul diferă.


În cazul țigărilor electronice lucrurile stau total diferit. Nu numai că îți poți alege țigări electronice în funcție de designul lor, însă poți alege ce gust să aibă acestea, deoarece există numeroase variante, nu doar arome de fructe, ci și mirosul a diferite produse ce miros frumos. Și cel mai important aspect, ce ține de sănătatea voastră, este acela că nu veți inhala fum și aburi, și nici nu va miroși urat în momentul în care fumați, acestea putând fi folosite fară probleme în încăperile închise.


Recomandari tigari electronice


Gama ElfBar,  sunt preferatele tinerilor pentru aromele puternice și dulci.



Gama IHave, pentru fumatorii ce prefera calitatea ambalajului, designul elegant și aromele mai puțin dulci.


Pentru cei care prefera un număr mai mare de pufuri, răspunsul este


Fume Vapes 1500 pufuri cu sau fără nicotina




 Oops!  1800 pufuri fără nic.





Care a fost scopul creării țigări electronice?


Aceste țigări electronice au fost create cu scopul de a minimiza numărul de boli ca urmare a consumului excesiv de tutun. Și și-a atins scopul fără echivoc. Nu există persoană care să se apuce de fumat gândindu-se că va deveni dependent de tutun. Grijile cotidiene, precum și stresul fac ca, independent de voință, să ajungi să fumezi într-o zi o cantitate exagerată de țigări, lucru deloc benefic. Există și persoane care nu sunt afectate de consumul de tutun, însă numărul celor care sunt este mai mare.


Odată cu creșterea vânzării țigărilor electronice, și scăderea consumului de țigări normale, puteți fi de acord că apariția acestui tip de țigări era necesară, atfel încât fumătorii să înceapă să acorde o atenție mai mare stării lor de sănătate. Un lucru foarte bun, mai ales atunci când este vorba nu doar despre sănătatea voastră ci și a celor din jur.



Cât de scumpe sunt țigările electronice și ce presupune utilizarea lor?

Vaporizatoarele nu sunt scumpe. Însă prețul lor diferă în funcție de modelul ales, de aromă dorită, etc. costurile sunt cu puțin mai ridicate decât costă un pachet de țigări obișnuit însă la țigările electronice trebuie luat în considerare numărul de pufuri pe care îl oferă. Comparativ cu un pachet de țigări obișnuit, un vaporizator va ține mult mai mult, deci veți avea beneficii de durata. Plus că este pe baterie, este ușor de încărcat, nu ocupă mult spațiu și are o durabilitate considerabilă.


Important de știu este faptul că o persoană care nu a mai fumat înainte nu poate începe să fumeze țigări electronice. Acestea sunt destinate exclusiv fumătorilor. Exită variante atât pentru începători, cât și pentru avansați, de aceea fiecare persoană trebuie să studieze bine toate variantele înainte de  o alege pe cea care i se potriveste.